Dorința oricui este să se dezvolte, să crească, să treacă la nivelu următor. Indiferent că e vorba despre o persoană, o organizație sau o companie. Asta e valabilă și în cazul nostru. Iar pentru a crește, pentru a urca la nivelul următor, am decis să schimbăm cafeaua pe care o folosim: din octombrie 2020, în paharele Soft Coffee găsiți blendul Ruby din gama PACOO Origins – un blend format din nouă sortimente diferite de cafea de origine. Am trecut la Ruby din mai multe motive. Cafeaua e mai proaspătă – ajunge în paharul tău a doua zi după ce a fost prăjită. E unică – blendul Ruby nu este o cafea de masă, regăsită pe rafturile supermarketurilor. E a noastră – brandul Pacoo by Soft Coffee este dovada că vrem să creștem frumos, că suntem dispuși să experimentăm și să facem tot posibilul pentru a oferi clienților noștri produse de cea mai înaltă calitate.
Pe lângă blendul Ruby, pe care îl folosim acum în mod usual în toate produsele Soft Coffee, vă mai oferim și alte câteva sortimente de cafea de origine. Este vorba despre specialități din Kenya, Ethiopia (Yirgacheffe), Columbia (Supremo), Burundi și alte țări producătoare de cafea. La Soft Coffee veți găsi cafeaua de specialitate alternat, în fiecare săptămână fiind alt sortiment.
Voi puteți, însă, să vă bucurați și de Ruby, și de specialitățile Kenya, Ethiopia Yirgacheffe și Columbia Supremo, oricând. Asta pentru că puteți să le achiziționați de pe www.pacoo.ro, sau de la Soft Coffee Unirii. Livrări se fac atât în Arad, cât și în restul țării. Toate detaliile sunt pe site.
În plus, pe lângă că sunt cafele de origine, cafelele din gama Pacoo Origini sunt și cafele de specialitate. Ce înseamnă asta? Înseamnă că sunt cafele care au trecut de teste, degustări, iar apoi au primit note. Vedeți pe site-ul Pacoo ce notă a obținut fiecare sortiment! Scorul cafelei este cel acordat de degustătorii autorizați, în urma cuppingului (degustării). Acesta poate fi între 1 și 10 (sau 1 și 100, în funcție de zecimale), iar tipurile de cafea notate cu cel puțin nota 8 (sau 80) sunt considerate ca fiind cafele de specialitate.
Vă mulțumim că ne-ați fost alături până acum și suntem convinși că ne veți fi și de acum înainte.